A comme...ananas

Dacă țin bine minte, am lăsat la Toulouse un roman al lui Jeanette Winterson, Sexul cireşilor (Sexing the Cherry, 1989). Din păcate, era editat prost, cel puțin la început, o pagină din două.

Dar cred că ți-ar plăcea, pentru că este decalat și pentru că autoarea nu se sfiește să biciuiască clișee și să rostească adevăruri jenante.

Mi-a plăcut îndeosebi povestea orașului în care a fost interzisă iubirea.

Precum și istorisirile celor 12 dansatoare, ecou al unei povești din copilărie al cărei sfârșit nu mi-l amintesc.

Aflăm de asemenea și povestea ananasului.

" Când avea trei ani, l-am dus să vadă o curiozitate; aici am greşit. Se zvonise că un oarecare Thomas Johnson făcuse rost de un fruct comestibil nemaivăzut în Anglia. Acest Johnson, acum mort de douăzeci de ani, era botanist de felul lui, deşi aş spune că era ceva mai mult de-atât. Dacă vreunei femei i se părea că e prea rotunjoară şi nu mai dădea scurgerea din fiecare lună, la Johnson se ducea, însoţită numai de un felinar. Iar când se întorcea de-acolo, subţire şi surâzătoare, zicea că-i dăduse Vâsc sau Iarba-mâţei sau aşa ceva, dar eu cred că-l sorbea din ea ca să-l ofere Diavolului.

Cu toate astea, fiindcă era pe timpul zilei şi părea că se va strânge o mulţime de oameni, cum doar la luptele de câini cu urşi se-ntâmplă, l-am luat pe Jordan, împreună cu o ceată de dulăi, şi ne-am croit drum printre mocofani şi păcătoşi până ce-am ajuns în faţă, unde se afla Johnson, care încerca să stoarcă bani de pe urma curioşilor. L-am ridicat pe Jordan şi i-am spus lui Johnson că, dacă n-avea de gând să dea la o parte pânza ca să vedem minunea, o să-i îndes mutra între ţâţe cu atâta aplomb, de-o să-şi dorească să nu fi fost alăptat vreodată, în aşa hal o să-l strâng.

El a început să dea din colţ în colţ şi s-a întins după un borcan colorat din spatele lui, la înălţimea capului, aşa că m-am gândit, doar n-o să-l las să dea drumul vreunui duh cu limba despicată şi cu boaşele ca nişte pietre preţioase, aşa că l-am apucat şi am început să-l îndes în rochia mea. Cât ai clipi, s-a pornit să tuşească şi să lăcrimeze, fiindcă nu-mi mai dădusem jos rochia aia de cinci ani.
- Deci, am zis eu, ţinându-l de ceafă ca pe-o nevăstuică, unde-i minunea?
- Doamne fereşte, îngăduiţi o clipă, să-mi iau sărurile aromate, doamnă scumpă! Dar eu nici nu voiam s-aud; am smuls pânza cu mâna mea şi vă jur că ce-am aflat acolo semăna, nici mai mult, nici mai puţin, cu ruşinea unui oriental. Era galbenă şi cadaverică şi lungă.
- E o banană, doamnă dragă, a spus şarlatanul.
- Banană? Ce mama naibii e aia banană?
- În Rai nu creştea aşa ceva, am spus eu.
- Ba creştea, doamna mea, face el, înfoiat ca o năpârcă veninoasă. Acest fruct provine de pe Insula Bermuda, care e mai aproape de Rai decât o s-ajungi dumneata vreodată!

L-a ridicat deasupra capului, iar oamenii, văzându-l pentru prima dată, au început să vocifereze şi să-şi dea coate, vrând să afle cine era sărmanul netot ajuns într-o asemenea sărăcie, încât să-şi vândă bărbăţia.
- Ori e vopsit, ori e bolnav, am spus eu, fiindcă din câte ştiu o asemenea culoare nu există.

Johnson a răcnit cât a putut, ca să acopere larma...
- ASTA NU E SCULA VREUNUI NEFERICIT! E FRUCTUL UNUI COPAC. SE DECOJEŞTE ŞI SE MĂNÂNCĂ.

La auzul acestor cuvinte, i-a lovit pe toţi greaţa. Nici o femeie cinstită nu-şi putea duce aia la gură, iar pentru un bărbat ar fi fost un gest de canibal. Doar nu de-aia ne-am dus atâţia ani la biserică şi ne-am spălat cu sângele lui Isus, ca să ne mâncăm acum între noi, cum fac păgânii! Am tras de zgardă ca să-l iau pe Jordan de-acolo, dar am rămas cu zgarda în mână. M-am lăsat pe ciuci, în mijlocul încrengăturii de picioare goale şi ciorapi rupţi şi catarame de pantofi bărbăteşti, ici şi colo. Dispăruse.

Băiatul meu dispăruse. Am scos un muget înfiorător, ca o vită, şi-aş fi mugit până-n Ziua de Apoi, dacă nu m-ar fi luat un păcătos de ureche şi nu m-ar fi făcut să mă uit sub masa diavolească a lui Johnson.

L-am văzut pe Jordan. Nemişcat, ca o stană de piatră. Avea braţele ridicate spre banana de deasupra capului lui Johnson. Mi-am coborât capul lângă al lui, am privit încotro privea el şi am văzut ape albastre şi adânci, care scăldau un ţărm palid, şi copaci cu ramuri care gemeau de verdeaţă, şi păsări în culori dumnezeieşti, şi un bătrân cu o pânză petrecută peste mijloc.

Atunci a fost prima oară când Jordan a plecat pe mare."

După ce ai plecat, am cumpărat mereu ananas. Ultimul e pe masă în bucătărie, ia să ne gândim ce-am putea face cu el ?

Desigur, salata noastră răcoritoare cu piept de pui la grătar, legume mexicane, puțină zeamă de lămâie, maioneză si cubulețe de ananas.

Întrucât ne vor mai râmâne câteva rondele, o să facem un desert rapid : ananas caramelizat.

Prin urmare , prepari caramelul, să zicem 100 gr. zahăr (cassonade, pentru o savoare particulară) caramelizat încetișor până capată o culoare aurie, adaugi une noix de beurre (salé, Bretagne oblige ), une gousse de vanille  și așezi cu grijă rondelele de ananas în tigaie.

Poți înlocui untul cu lapte de cocos (10 cl.)

Poți adauga puțin rom.

Poți tăia ananasul în cuburi pentru a face brochettes.

Poți decora cu nucă de cocos rasă.

Tu peux marier l'ananas avec une boule de glace vanille.

E suficient să lași imaginația să vagabondeze.

Poftă bună, Ioana !